Tulburǎrile somnului

Somnul este o întrerupere ciclicǎ a stǎrii de veghe, corespunzând schematic unei întreruperi a activitǎţii S.R.A.A şi a înlocuirii acesteia cu activitǎţi care iau naştere în structura anatomice subiacente.

Neuromediatorii care controleazǎ alternanţa neurofiziologicǎ veghe – somn par a fi serotonina (pentru somn lent şi adormire) şi noradrenalina şi dopamina în ceea ce priveşte trezirea. Neurofiziologic i se descrie somnului o fazǎ lentǎ (SL) şi un somn paradoxal (cu mişcari rapide oculare REM)(SP).

Între cele douǎ tipuri de somn existǎ o interrelaţie dialecticǎ în aşa fel încât aceste diferite stǎri ale somnului nu survin decât într-o anumitǎ ordine, respectiv „ somnul paradoxal nu survine decât dupǎ un stadiu mai lung sau mai scurt de somn, lent” (Popoviciu).

Insomniile

Sunt reprezentate de scǎderi ale timpului total de somn, acuzate ca atare.

Existǎ persoana care dorm în mod fiziologic foarte puţin, astfel dupǎ unii istorici, Napoleon nu dormea mai mult de 3 ore pe noapte. De asemenea Victor Hugo şi Edison dormeau foarte puţin. Oswald descrie „insomnia sǎnǎtoasǎ”.

Uneori timpul total de somn poate sǎ fie normal, dar acuzarea insomniei sǎ fie legatǎ de lipsa alternanţei normale în ciclurile somnului.

Insomnia este un element psihopatologic extre de des întâlnit în psihiatrie. Se întâlneşte în: surmenaj, neurastenie, nevroze anxioase, accesele maniaco – depresive, intoxicaţii cronice (alcolism), stǎri demenţiale. În mod clasic se scrie insomnia de adormire a nevroticului şi cea de trezire a depresivului. La bǎtrâni existǎ o perturbare a ritmului somn – veghe manifestatǎ prin perioade de somn diurn care se repetǎ de 2 – 3 ori urmate de insomnii nocturne. La aceastǎ categorie de vîrstǎ, nu trebuie ignorat faptul cǎ insomnia poate fi un semn precoce al aterosclerozei.

Hipersomniile

Sunt prelungiri ale perioadei de somn care pot surveni continuu sau paraoxistic, sunt mult mai rare decât insomniile şi au foarte rar o cauzǎ psifogenǎ.

Hipersomniile continue au determinare în general organicǎ. Se întâlnesc în encefalite (encefalita epidermicǎ, tuberculoasǎ, sifiliticǎ), boala Gayet – Wesnicke, sindroame Korsakov HIC (tumori la nivelul trunchiului celebral sau hipotalamusului) şi cauze metabolice (insuficienţa hepaticǎ, renalǎ, mixedem).

Hipersomniile paroxistice sunt grupǎri în sindroame care se întâlnesc rar

Sindromul Pickwick: hipersomnie diurnǎ, obezitate, tulburǎri respiratorii şi cianozǎ.

Atacul marcoleptic este caracterizat prin crize de somn de duratǎ variabilǎ, care apar de obicei în perioadele de inactivitate sau relativǎ activitate, frecvent în condiţii emoţionale deosebite, în care bolnavii se trezesc rapid aşa cum au adormit.

Atacurile cataleptice apar doar cu totul excepţional izolate şi constau într-o pierdere bruscǎ a tonusului muscular tradusǎ prin astazie. Factorii emoţionali (râsul, mânia, concentrarea, excitaţii senzoriale puternice şi neaşteptate sau chiar actul sexual) pot declanşa atacul cataleptic. Poate fi precedat de semne premonitorii şi poate îmbrǎca forma marelui acces cataleptic (prǎbuşirea rapidǎ, progresivǎ sau forme larvate care se referǎ mai ales la musculatura extremitǎţii superioare a corpului).

Pseudo – hipersomnia istericǎ este un „acces de somn” cu duratǎ variabilǎ în care bolnavul rǎmâne inert fǎrǎ reacţii la la excitanţii externi cu anestezie senzitivǎ – senzorialǎ. Aspectul EEG rǎmâne normal.

Bibliografie

Constantin Gorgos,

Cǎtǎlin Tudose,

Florin Tudose,

Ileana Botezat – Vademecum în psihiatrie, edit Medicalǎ, Bucureşti 1985.