CONCUBINAJUL

CONCUBINAJUL = uniune consensuală e tot mai frecvent în ţările dezvoltate socio-economic (ex: Suedia).
Există trei stări matrimoniale
- căsătorit
- necăsătorit
- uniune consensuală
Ultimul Raport OMS (1997) al Biroului Regional European, privind evaluarea stării de sănătate în Europa arată că se menţine tendinţa generală, constantă anterior, de creştere a numărului de femei ce dau naştere la un copil în afara căsătoriei. Dar în ţări ca Estonia, Islanda, Suedia aproximativ 90% dintre femeile însărcinate (fertilitate nelegitimă) trăiesc cu tatăl copilului respectiv.
La noi datorită legislaţiei în vigoare, concubinajul are o serie de dezavantaje financiare atât pentru membrii cuplului ( în caz de deces, despărţire, moşteniri, etc.) cât şi pentru urmaşi (copii nelegitimi, probleme sociale multiple). Este important de reţinut că un copil nelegitim are toate drepturile unui copil legitim.
DIVORŢIALITATEA
Definiţie: intensitatea divorţurilor la cei căsătoriţi. Este un fenomen demografic ce se studiază concomitent cu nupţialitatea.
Indicele brut de divorţialitate se calculează sub două aspecte:
di
1. DI = x 1000 arată câte divorţuri se pronunţă la 1000 de locuitori
L

di
2. DI = x 1000
c
Di = indice de divorţialitate
di = număr de divorţuri într-o perioadă şi într-un teritoriu anumit
L = număr mediu de locuitori
C = număr de căsătorii existente
A doua formulă este mult mai corectă, populaţia de referinţă fiind cea căsătorită. Ea arată procentual câte căsătorii se menţin în timp.
Sub aspect demografic şi moral divorţul apare ca urmare a unor conflicte stresante şi consumptive, neurastenizante ce merg până la agresiuni, crime, etc. Există însă şi divorţuri inevitabile:
 despărţiri îndelungate care duc la stingerea stereotipului familial ceea ce duce la desfacerea diadei familiale
 tulburări de comportament datorate psihopatiei alcoolice plus conflicte şi infidelitate ocazională sau psihopatologică (la femei e consecinţa nimfomaniei, iar la bărbaţi e consecinţa satiriazisului)
 divorţ inevitabil în cadrul patologiei psihiatrice = divorţ remediu , în cazul delirului de gelozie datorat fenomenelor de progredienţă a bolii psihiatrice, pentru a evita îmbolnăvirea partenerului sănătos (risc de inducţie psihiatrică-“folie à deux”).

Evoluţia divorţialităţii în România
În general fenomenul nu a atins cote alarmante, dar din 1970 frecvenţa divorţurilor este constantă în jurul valorilor de 1,3‰-1,6‰. Legislaţia foarte facilă a divorţurilor în perioada anilor’60 a determinat apariţia “căsătoriilor de probă” urmate de divorţ , ceea ce a dus la o rată a divorţialităţii situată peste 2‰(1960-2,01‰). În 1966 odată cu decretul 770 privind întreruperea cursului normal al sarcinii, a apărut o altă legislaţie care făcea mult mai dificil divorţul (taxă mare, timp de gândire obligatoriu de un an şi apoi începea divorţul propriu-zis).Acestea au dus la o scădere a divorţialităţii:1966-1,65‰, 1967-0‰, 1968-0,2‰. După 1974 divorţialitatea a crescut prin modificarea legislaţiei.
În 1994 s-a înregistrat valoarea cea mai ridicată de după 1990 : 1,74‰, dar în 1995 a scăzut iar la 1,5‰.
Cauze:
• lipsa locuinţei
• şomaj
• venit mic
• sărăcirea populaţiei care e mai accentuată în ţările Europei Centrale şi de Est (şi mai ales în România) decât s-a scontat, ceea ce a dus la conflicte conjugale şi în cele din urmă la divorţ.