background img

Articole noi

Halena

Halena

Este denumire dată aerului insuportabil, care iese din gura unor bolnavi în timpul expiraţiei. Se poate întâlni în unele boli ale cavităţii bucale, faringelui, stomacului, intestinelor, căilor respiratorii etc. În acest ultim caz, mirosul apare în timpul respiraţiei şi dispare când aceasta încetează. Halena apare şi după consumul unor alimente (usturoi, ceapă) ca şi la persoanele cu o igienă defectuoasă a gurii.
Halena poate fi un element pentru stabilirea unui diagnostic: mirosul fetid apare în indigestie sau în constipaţie cronică, cel de mere stricate în comă diabetică, cel de ficat crud în comă hepatică etc.

Remedii
• tratamentul corect al bolilor în care halena este prezentă;
• igiena corectă a cavităţii bucale, prin spălarea zilnică a dinţilor, dimineaţa şi după fiecare masă;
• mese cât mai dese, în cantităţi reduse, cu mestecarea alimentelor în gură cât mai mult;
• mestecarea zilnică a câtorva frunze de pătrunjel, de frasin, de boabe de cafea, după care se va consuma un măr sau o pară;
• spălarea gurii cu unul din următoarele preparate: ceai + suc de lămâie; infuzie de frunze de nuc; apă (o jumătate de pahar) + esenţă de cuişoare (o linguriţă); decoct de cimbrişor (30g la 1 litru de apă); decoct de flori de rozmarin (30g) + flori de salvie (30g) + cuişoare (5g) fierte în ½ litru de apă; aceste preparate pot fi folosite şi în timpul abandonării fumatului;
• alimente interzise: ridichi, varză acră, usturoi, ceapă crudă, maioneză, grăsimi animale; oţetul va fi înlocuit cu suc de lămâie
• masaj energic cu vârful de getului, pe marginea internă a tălpilor, la mijloc (în zona stomacului).

0 comments :

Trimiteți un comentariu

Imparte informatia cu prietenii tai !

Translate

Gasesti materiale suplimentare in articolele urmatoare

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

Sanatateverde - Despre plante

O scurta introduce in lumea plantelor ...

Le intalnim la tot pasul, dar necunoscandu-le nu le dam atentia cuvenita: un fir de iarba, o floare, alt fir de iarba ... si-n seva lor, in substantele active depozitate in "camarile" celulelor pot sta vindecarea multor suferinte, alinarea multor dureri. Asistam in zilele noastra la un paradox: in timp ce utilizarea plantelor medicinale este intr-o vertiginoasa ascensiune(atat ca materie prima, in industria farmaceutica, cat si ca utilizare casnica), tot mai putini sunt cei care le pot recunoaste si cunosc perioada optima de recoltare. Este in mare parte urmarea urbanizarii, ruperea lumii de la legatura initiala cu natura si inchiderea ei in cutii de betoane. Natura a trecut pe locul II, urmand a fi vizitata doar la sfarsit de saptamana si atunci in semn de "multumesc" lasand in urma noastra adevarati munti de gunoaie. Deocamdata natura mai indura si inca ne ofera adevarata izvoare tamaduitoare. Folosirea plantelor medicinale are o veche istorie pe teritoriul tarii noastre, parintele istoriei, Herodot, a scris despre iscusinta geto-dacilor in folosirea lor in multiple afectiuni. Romania are un mediu extrem de favorabil pentru dezvoltarea faunei, poate tocmai de aceea se explica ca in tara noastra traiesc peste 3700 de specii de plante (mai mult de jumatate cat are toata europa) si din care peste 700 au caracteristici medicale. Deci haideti sa descoperim lumea plantelor si impreuna cu ea un nou tip de sanatate... SANATATE VERDE